Descopera Statele Unite ale Americii - frumusetea Coastei de Vest!

Los Angeles - Las Vegas -San Francisco California & Arizona - Nevada, 12 zile!

15 26 martie 2025

GRUPURI CU INSOTITOR

Plecare din Bucuresti


Alege un circuit de exceptie in Los Angeles , Las Vegas - Nevada si San Francisco!

EOSTAR te invita intr-un circuit de grup deosebit de frumos pe Coasta de Vest a Americii, ce include unele dintre cele mai spectaculoase si remarcabile orase ale Statelor Unite: Los Angeles , Las Vegas , San Francisco !


Los Angeles, supranumit “Orasul Ingerilor” este recunoscut in toata lumea pentru clima mediteraneana, diversitatea etnica, intinderea vasta a metropolei si centrul industriei americane de divertisment! Un oras cu adevarat global cu o economie diversa de la divertisment, cultura, media si moda pana la tehnologie, medicina, sporturi si cercetari stiintifice, se afla in topul oraselor cu putere economica globala.

LA-ul este caminul celebrului Hollywood - centrul industriei de film american - care a imortalizat pe marele ecrane locuri precum Beverly HillsSunset BoulevardRodeo DriveSanta Monica & Venice Beach si nenumarate altele; majoritatea locurilor pe care le vom vedea au fost mai mult sau mai putin introduse lumii printr-un film sau altul! Viata de noapte este la fel de colorata precum personalitatile care locuiesc in acest oras mirific, de la restaurantele cu bucatarii internationale pana la barurile exceptionale - preferate de locuitori mai mult decat cluburile.

Un oras artistic, nenumarate persoane vin anual pentru a-si incerca norocul de a deveni cineva - muzicieni, pictori, actori - tot la fel de multi oameni plecand in fiecare an dezamagiti de presiunea imensa din acest oras extrem de competitiv si de costul de trai exorbitant.

Las Vegas-ul, un oras legendar, capitala mondiala a distractiei! Este greu sa iti imaginezi un oras mai unic. De la hotelurile grandioase de pe faimosul bulevard The Strip cu tematica arhitecturala care de care mai extravaganta, casinourile nelimitate de la aeroport pana la barul hotelurilor, lumina dinamica a orasului care luceste non-stop, spectacolele si concertele fabuloase, toate acestea fac din Las Vegas o experienta memorabila, atingandu-si scopul pentru care a fost creat - de a impresiona! 
 
San Francisco este un oras fermecator, situat pe colinele din jurul unui estuar. Plin de istorie si cultura, orasul ofera cate ceva pentru fiecare dintre noi. Desi orasul e relativ mic din punct de vedere geografic - 49 de mile patrate - este plin cu lucruri foarte interesante de vazut si de experimentat, fie ca stai cateva zile sau saptamani intregi. Casa celebrului Golden Gate Bridge, a vestitului Alcatraz - inchisoarea de maxima securitate, a tramvaielor vechi care inca opereaza, a restaurantelor de talie mondiala precum si numeroasele cluburi cu muzica live de la rock pana la jazz & blue, San Francisco este un oras care va ramane timp indelungat in inima ta!




Ziua 1 : 15 Martie Zbor Bucuresti-Los Angeles

Intalnire pe Aeroportul Otopeni cu insotitorul de grup Eostar dimineata devreme pentru zborul Bucuresti – Los Angeles (in conexiune).

Detalii regasiti mai jos, la sectiunea "Zboruri"

Aterizare Los Angeles si transfer aeroport - hotel.

Cazare la E Central Hotel Downtown Los Angeles 4* sau similar.


Ziua 2 : 16 Martie Los Angeles - tur de oras

Astazi vom face un tur al orasului in care vom vedea principalele obiective turistice. Vom vedea Sala de Concerte Disney, Nokia LA Live si Staples Center- casa echipei de baschet Lakers, Hollywood Boulevard unde se gaseste Hollywood Walk of Fame. Simte magia Hollywood-ului vizitand locuri memorabile din blockbusterele americane. Cauta amprenta palmei starului tau favorit la Teatrul Chinezesc si gaseste-le numele imortalizat pe Hollyood Walk of Fame. Tot aici se afla Muzeul de Ceara Madame Tussaud’s, Hard Rock Café si Teatrul Dolby- casa Oscarurilor.

Continuam cu o vizita la Parcul Griffith care ofera privelisti spectaculoase ale orasului si a semnului cu Hollywood. Nici o excursie in "Orasul Ingerilor" nu este completa fara o poza cu acest simbol memorabil
Vizitam apoi cartierul Beverly Hills cu Bel-Air si casele starurilor americane. Vom vedea conacele minunate si cluburile de noapte renumite de pe Sunset Strip (Whiskey A- Go-Go, Viper Room, Roxy, si Chateau Marmont) precum si cea mai scumpa strada de cumparaturi din America- Rodeo Drive.

Ne indreptam spre litoralul frumos si insorit al Californiei unde facem o oprire in Santa Monica- un loc dinamic si plin de energie. Vizitam promenada de pe Third Street si celebra Venice Beach si apoi aveti returul la hotel.

Cazare la E Central Hotel Downtown Los Angeles 4* sau similar.



Ziua 3 : 17 Martie Los Angeles

Astazi avem zi libera pentru relaxare sau a vizita pe cont propriu orasul ingerilor.

In functie de timp, puteti opta pentru o zi la Universal Studios sau faimosul Disneyland.

Cazare la E Central Hotel Downtown Los Angeles 4* sau similar.


Ziua 4 : 18 Martie Los Angeles-Las Vegas

Astazi avem transferul catre superbul Las Vegas! Pe traseu vom trece prin Calico, un orasel cu arhitectura specifica asezarilor vestului salbatic. 

Fondat in 1881, Calico avea venituri de $86 milioane din argint si $45 milioane din borax. Boraxul se regaseste in natura sub forma cristalina sau masiva si ia nastere de obicei prin secarea lacurilor sarate sau sedimentare, dar nu numai. In ziua de astazi boraxul are aplicatii foarte diverse, de la produse de curatat ale casei pana la cosmetice, solutii biochimice si mineritul aurului. In epoca lui de aur Calico avea o populatie de aproximativ 1200 de oameni, un "Chinatown", 22 saloon (barurile vestului salbatic), si un bine cunoscut red light district (cartier cu bordeluri).

Cand pretul argintului a scazut dramatic in 1890, orasul a mai supravietuit o perioada din borax pana a fost aproape parasit in 1907. Din acest motiv oraselul are un aspect familiar filmelor din vestul salbatic de  "ghost town" (oras fantoma). Orasul ne intampina cu diversi animatori costumati in serifi sau cowboy care retraiesc scenele tipice vietii din aceste locuri.

Cazare la SAHARA 4* Las Vegas sau similar. 



Ziua 5 : 19 Martie Las Vegas & The Strip

Ne vom bucura de o zi superba, alaturi de insotitorul de grup cu care incepem explorarea cazinourilor de pe bulevardul principal The Strip.

O sa vizitam cat mai multe dintre hotelurile tematice deoarece fiecare are ceva unic si interesant de vazut. De exemplu eruptia vulcanului de la cazinoul Mirage, lumea de poveste a Camelotului in incinta Excalibur, Caesar Palace si Venetian care recreaza opulenta lumii italiene si nu in ultimul rand show-ul fantanilor de apa de la Bellagio, imortalizat in faimosul film Ocean Eleven.

Iubitorii de arta vor fi incantati sa afle ca in Venetian se gaseste Muzeul Guggenheim Hermitage unde sunt expuse capodopere ale marilor artisti din lume

Cazare la SAHARA 4* Las Vegas sau similar. 


Ziua 6 : 20 Martie Grand Canyon & Hoover Dam, pranz inclus

Astazi vom avea o experienta fantastica vizitand una dintre cele sapte minuni naturale si industriale ale lumii, intr-un tur cu ghid local de o zi spre Hoover Dam & Marele Canion West Rim. Vom calatori prin padurea Joshua si desertul Mojave ajungand la primul obiectiv: Barajul Hoover, situat la granita statului Nevada cu Arizona, unde vom face o oprire scurta de poze, fie la dus fie la intors. 

Continuam inspre partea vestica a celui mai vizitat loc natural din lume: Marele Canion West Rim, situat in statul Arizona, fiind rezultatul eroziunii de-a lungul milioanelor de ani a raului Colorado. Vom avea aproximativ trei ore timp la dispozitie pentru a explora aceasta zona unica unde avem si pranzul inclus.

Se poate alege, optional, mersul pe Grand Canyon Skywalk - pentru curajosi. Este o pasarela cu podea din sticla suspendata la 1200 de metri de albia canionului.

Tot optional se poate face un zbor cu elicopterul deasupra Marelui Canion si o plimbare cu barca pe Raul Colorado in interiorul Marelui Canion - o experienta de viata unica! Te vei ridica deasupra intregului canion si vei cobori printre peretii acestuia ca sa aterizezi pe malul raului Colorado de unde vei putea aprecia cu adevarat grandiosul canion.

O zi cu adevarat de neuitat!

Cazare la SAHARA 4* Las Vegas sau similar. 



Ziua 7 : 21 Martie Enjoy Las Vegas

Azi ne bucuram de o zi libera in care exploram pe cont propriu fabulosul Las Vegas, dupa placul inimii noastre!

Avem timp liber pentru relaxare, sa ne bucuram de soare, sau sa facem cumparaturi in fabulosul Las Vegas.

Cazare la SAHARA 4* Las Vegas sau similar. 


Ziua 8 : 22 Martie Las Vegas - San Francisco

Astazi va mai bucurati de cateva ore in Las Vegas, dupa care veti avea transferul de hotel la aeroport pentru zborul direct Las Vegas-San Francisco.

La sosire in San Francisco aveti transfer la hotel pentru checkin.

Cazare la The Marker San Francisco 4* sau similar.



Ziua 9 : 23 Martie San Francisco, tur de oras & Sausalito

Astazi avem inclus in prima parte a zilei un tur de oras, in cadrul caruia vom descoperi lucurile mai putin stiute ale San Francisco.

Vom trece pe la Fisherman’s Wharf, Pier 39- unde se aduna leii de mare, Casele Victoriene, TransAmerica Pyramid, Ghirardelli Square- paradisul ciocolatei, Lombard Street- cea mai intortocheata strada din lume plina de flori si oameni curiosi ca noi si nu in ultimul rand Golden Gate Bridge, ajuns simbol al orasului.

Trecem podul in drum spre Sausalito, un orasel mic fermecator care a servit drept casa multor artisti si oamenilor instariti ai zonei unde avem timp pentru a lua pranzul

Dupa retur la hotel, restul zilei avem timp liber la dispozitie pentru cumparaturi sau se poate merge la Muzeul de Arta Moderna, California Academy of Sciences- singurul loc din lume cu un acvariu, un planetariu, un muzeu al istoriei naturale si o padure tropicala pe patru etaje sub acelasi acoperis.

Cazare la The Marker San Francisco 4* sau similar.


Ziua 10 : 24 Martie San Francisco timp liber sau excursii optionale *Alcatraz si Muir Woods, Parcul Yosemite sau Monterey si Carmel-by-the-Sea!

Timp liber la dispozitie pentru a explora orasul pe cont propriu sau puteti face optional, o excursie.

Va recomandam excursia la Muir Woods si Alcatraz.
La Muir Woods veti explora copacii gigantici de sequoia. Această pădure veche găzduiește unii dintre cei mai vechi și mai înalți copaci ai planetei, pe care îi puteți admira în toată splendoarea lor în timp ce va veti plimba de-a lungul cărărilor umbrite.
Veti trece peste Golden Gate Bridge si va veti imbarca de la debarcaderul 33 pe ferryboat’ul ce va va duce la Alcatraz, prin Golful San Francisco. Odata ajunsi aici, va veti pune castile primite pentru a asculta turul audio si a afla povestea celor mai cunoscuti infractori inchisi aici.

Dupa turul inchisorii, va veti intoarce in port si aveti apoi timp liber la dispozitie

O alta optiune este excursia la Parcul National Yosemite si la Copacii Giganti de Sequoia sau o excursie la Monterey si Carmel-by-the-Sea!

Fiind unul dintre cele mai vizitate parcuri ale Statelor Unite,  Parcul National Yosemite este recunoscut pentru frumusetea salbatica si pentru atractiile turistice naturale. Vei calatori la bordul unui autobuz confortabil prin orase istorice specifice perioadei goanei dupa aur pentru a ajunge la parc, trecand prin regiunea inospitaliera si deasupra la Sierra Nevada. Vei fi uimit de minunile naturale ale parcului precum cascada Yosemite Falls, stancile de granit Half Dome si El Capitan. De la Inspiration Point se pot face poze superbe cu valea Yosemite si cei doi pereti de granit care o ocrotesc.

Daca vremea si conditiile meteo permit asta, se viziteaza faimosii copaci gigantici Sequoia impreuna cu ghidul local vorbitor de limba engleza, dupa care vei avea cateva ore la dispozitie pentru a te bucura de acest loc remarcabil. Se poate inchiria o bicicleta pentru o plimbare prin valea Yosemite sau pentru a lua pranzul. Va veti intoarce inapoi la hotel, de-a lungul drumului trecand prin locuri interesante si fotogenice.

Cazare la The Marker San Francisco 4* sau similar.




Ziua 11-12 : 25-26 Martie San Francisco - Bucuresti

In 25 martie avem timp liber pana la ora transferului la aeroport pentru zborul: San Francisco  - Bucuresti, in conexiune.Vom ateriza in Bucuresti urmatoarea zi, pe data de 26 martie 2025.

Orele de zbor sunt afisate la sectiunea "Zboruri".


Bye bye USA, see you next time! :)

Vă mulțumim pentru rezervări!
 


Los Angeles
E Central Hotel Downtown Los Angeles sau similar 4
Dubla/Twin standard
Las Vegas
Sahara sau similar 4
Dubla/Twin standard
San Francisco
The Marker San Francisco sau similar 4
Dubla/Twin standard
Bucuresti Amsterdam
06:00 15.03.2025 08:00 15.03.2025

KLM
Amsterdam Los Angeles
09:50 15.03.2025 12:50 15.03.2025

KLM
Las Vegas San Francisco
00:00 22.03.2025 00:00 22.03.2025

Ora si compania de zbor se va confirma ulterior.
San Francisco Paris
16:05 25.03.2025 11:00 26.03.2025

air france
Paris Bucuresti
18:15 26.03.2025 22:05 26.03.2025

air france
Orele de zbor sunt ore locale. Pot interveni modificari din partea companiei aeriene.

3290€/pers. taxe incluse





Servicii incluse:

  • Taxe aeroport
  • Zboruri internationale Bucuresti - Los Angeles (in conexiune)
  • Zboruri internationale San Francisco -Bucuresti (in conexiune)
  • Asistenta si traducere din partea insotitorului de grup;
  • Zbor local Las Vegas-San Francisco;
  • Transport local Los Angeles-Las Vegas cu autocarul, oprire in Calico conform programului
  • 10 nopti cazare la hoteluri de 4*, din care:
  • - 3 nopti hotel 4* San Francisco;
  • - 4 nopti hotel 4* Las Vegas;
  • - 3 nopti hotel 4* Los Angeles;
  • Tur oras Los Angeles conform programului;
  • Transfer privat aeroport-hotel in Los Angeles;
  • Transfer privat hotel-aeroport in Las Vegas;
  • Transfer privat aeroport-hotel in San Francisco;
  • Tur de oras pietonal in Las Vegas cu insotitorul de grup;
  • Excursie la Marele Canion & Hoover Dam cu pranz inclus;
  • Tur oras San Francisco si Sausalito conform programului;
  • 1 bagaj de mana dimensiuni 55 x 35 x 25 cm si o greutate maxima de 8 kg/persoana
  • 1 bagaj de cala dimensiuni 158 cm (înălţime + lungime + lăţime) si o greutate maxima de 23 kg/persoana

Nu sunt incluse:

  • Taxa viza SUA (daca e cazul);
  • Taxa asistenta si procesare viza SUA 50€/pers. (daca e cazul);
  • Taxa de oras/hotel/resort;
  • Bacsis ghizi si soferi locali $60/pers. pt toata excursia;
  • Late checkout, excursiile optionale;
  • Asigurare medicala si storno;
  • Alte mese nespecificate nu sunt incluse. Pentru micul dejun indrumatorul de grup va va ajuta in identificarea unor restaurante pentru acest lucru. Un mic dejun costa aproximativ 20-25 USD.

Observatii:

  • Oferta este valabila in limita locurilor disponibile la tariful afisat!
  • Nota: compania aeriana si orele de zbor pot fi modificate;
  • Supliment single 950 euro pe toata durata excursie;