Safari & plaja pe continentul african: Tanzania - Zanzibar

Arusha - Masai Village - Parcul National Ngorongoro - Lacul Manyara - Zanzibar Beach, hoteluri superbe 4* si 5*, 10 zile superbe!

10 19 mai 2021

Grupuri cu insotitor Sejururi exotice



Descopera salbaticia si frumusetea inegalabila a Africii in toata splendoarea sa!


Africa este pentru mulți un ținut misterios, pentru alții un loc fascinant, iar pentru majoritatea un tărâm necunoscut, un loc al explorărilor și al surprizelor. Fiind unul din putinele locuri de pe pamant unde animalele salbatice mai pot fi vazute in habitatele lor natural neatinse, decizia de a pleca intr-un safari african este mai usor de luat ca niciodata.

Hai cu noi sa descoperim Tanzania si Zanzibar, unde atractia, frumusetea si misterul Africii au ramas inca intacte!

Tanzania este tara lui „pole pole” („incetisor, incetisor”) si a lui „hakuna matata” („nu iti face griji”). 

Împreuna cu insotitorul de grup si ghidul local specializat, vă propunem o aventură surprinzătoare în regatul animalelor sălbatice. Veti vedea lei, leoparzi, elefanți, girafe, zebre maimuțe sau grațioasele păsări flamingo intr-unul dintre cele mai uluitoare peisaje le oferă craterul vulcanului Ngorongoro, iar apoi, în frumosul Zanzibar, nisipul alb și plajele exotice oferă relaxarea perfectă a unui concediu de vis.

Veti descoperi masaii, unul dintre triburile care isi pastreaza cu strasnicie obiceiurile, dar si incredibila civilizatie swahili de pe tarmul Oceanului Indian, nascuta din combinatie intre omanezi si africani. Aici, se afla si cel mai inalt varf din Africa, Kilimanjaro, un vulcan care rasare cand nu te astepti din stepa de inaltime din nordul tarii si care este unul dintre muntii legendari ce pot fi urcati chiar si fara sa fii un alpinist foarte experimentat.

Aventura unica pe tărâm african va dura 10 zile și va începe la poalele muntelui Kilimanjaro. O experienta de trait cel putin o data in viata! 



Ziua 1: 10 mai Bucuresti - Tanzania

Astazi aveti intalnire cu insotitorul de grup Eostar pe aeroportul din Otopeni pentru zborul Bucuresti - Tanzania, in conexiune. 

Am ales zboruri cu escale scurte si ore excelente, special pentru confortul dumneavoastra.
Detalii gasiti la sectiunea "Zboruri".

La sosirea pe aeroportul Kilimanjaro, aveti asigurat transferul la hotel in Arusha. In Arusha veti face un tur panoramic al orasului inainte de sosirea la hotel.

Cazare Kibo Palace Hotel Arusha 4* sau similar.
 


Ziua 2: 11 mai: Descoperim viata localnicilor: Maasai village



Mic dejun.

In aceasta dimineata vom pleca impreuna cu ghidul nostru local spre un sat Masai. Se estimează că 450.000 de oameni Masai trăiesc în câmpiile rurale ale Tanzaniei, unde viața lor nomadă și istoria îndelungată ca păstori i-au făcut unul dintre cele mai faimoase triburi din Africa.

Razboinicii maasai vorbesc limba Maa si sunt organizati in societati patriarhale conduse de mai marii satului, un fel de sfatul batranilor. Ei cred ca liderul spiritual al tribului (enkai sau engai) este intr-o legatura directa cu zeitatea careia i se inchina. Ei cred în zeul „Ngai” zeul ploilor care își are tronul pe Muntele Kilimanjaro și care a dăruit pământenilor animalele.

Odata ajuns in sat, ne vom plimba si vom afla cum isi cultiva legumele, cum isi pregatesc mancarea si ce activitati zilnice desfasoara. Cu hainele lor colorate si dansurile saltarete, aici veti descoperi adevarata viata africana a masailor. 

Dansul masailor este reprezentat prin sărituri, tinerii masai (morani), demonstrează puterea lor prin înălțimea saltului. Ei formează un semicerc larg și așteaptă, concentrați, ca liderul grupului, numit olaranyani, să dea semnalul. Printr-un strigăt, acesta anunță tema cântecului, iar ceilalți masai răspund unanim. Apoi, liderul spune vers după vers iar corul îl acompaniază, mișcând ritmic corpul și capul pentru a da mai multă intensitate sunetelor.

Din când în când, unul dintre masai se desprinde de grup și execută câteva sărituri, ca un arc uman, din ce în ce mai sus. Efectul acestui dans este hipnotic iar ritmul pune stăpânire, inevitabil, pe cei care asistă. 

O experienta cu adevarat unica! 
Dupa-masa ne intoarcem in Arusha, la hotel. 

Cazare Kibo Palace Hotel Arusha 4* sau similar.

 


Ziua 3: 12 mai Zona protejata Ngorongoro





Mic dejun.

Dupa micul dejun, pornim spre unul dintre cele mai frumoase Parcuri Nationale. Vom merge in craterul vulcanului Ngorongoro, cea mai mare caldare vulcanica intacta din lume. Aceasta are un diametru de 19 km si o adancime de 600 m. Este o zona spectaculoasa formata prin explozia si prabusirea in interior a vulcanului Ngorongoro, acum 2 milioane de ani.

In Ngorongoro viata salbatica a Tanzaniei e scoasa cel mai bine in evidenta. Acest urias crater vulcanic dispune de o sursa de apa care atrage ca un magnet toate speciile de animale care prefera mai degraba sa stea aici decat sa migreze. 

Aici traieste o populatie de aproximativ 25.000 de exemplare din grupul copitatelor mari, dar si cea mai mare densitate de mamifere pradatoare din Africa. Intre acestea se numara rinocerii negri, hipopotami, zebre, gazele si mai multe subspecii de antilope.

Masinile 4×4 sunt special pregatite pentru safari - plafonul acestora se ridica pentru a permite observarea animalelor salbatice in picioare, in aer liber. Vom intra chiar in caldera vulcanului, unde sunt cele mai multe animale pe kmp.

Aici poti vedea toti Big 5: elefantul, rinocerul, bivolul, leul si leopardul, la o distanta destul de mica unii de altii.

Veti vedea razlete si amuzante familii de babuini, vegetatie luxurianta si imaginea coplesitoare a lacului Manyara. Pe masura ce inaintati in inima craterului, vor aparea razlet zebre si girafe, iar apoi peisajul se va schimba semnificativ - florile si verdele se estompeaza si isi va face aparitia peisajul iconic de savana, cu iarba inalta, cu sate de masai, cu animale care se plimba in voie. 

Servim pranzul si plecam mai departe spre Parcul National Manyara. Acolo ne vom caza, la un lodge superb de 5*, in Mto wa Mbu. 

Ernest Hemingway a numit Parcul Național Manyara cel mai frumos loc din toată Africa.

Astăzi, aceleași drumuri sinuoase, jungle luxuriante, câmpii inundabile ierboase și vârfuri de munte albastre vulcanice care au lăsat acest faimos autor cu amintiri durabile, îl fac una dintre cele mai pitorești destinații din toată Tanzania.

Parcul National Lake Manyara este renumit pentru abundenta de flamingo roz si pentru leii sai, care obisnuiesc sa se catere in copaci.

Cazare Lake Manyara Kilimamoja Lodge 5*, cu pensiune completa inclusa - mic dejun, pranz si cina.

Acest lodge este cu adevărat deosebit, cu review-uri la superlativ din partea clientilor, atat pe tripadvisor cat si pe booking,com (nota 10 din 10).

Locația este incredibilă si fiecare cameră și piscină se bucura de o priveliste spectaculoasa asupra vaii. Camerele sunt uimitoare, decorate cu elemente specific africane iar mancarea este excelenta. 


Ziua 4: 13 mai Arusha - Zanzibar

Mic dejun.

Scriitoarea de travel Mary Fitzpatrick spunea "Iubesc Tanzania pentru lumina, culorile si viata care-si face loc aproape in orice scenariu, in special la rasaritul soarelui".

Astazi, daca suntem norocosi si avem parte de o vreme excelenta, vom putea admira rasaritul soarelui din pat

Sa fii intr-o asemenea locatie si sa vezi cum se ridica soarele peste savana este cu siguranta o amintire ce o veti pastra cu drag mult timp. 

Ne bucuram de cateva ore magice in acest loc minunat, dupa care vom avea transferul spre Arusha, pentru a zbura spre Zanzibar. Orele de zbor sunt trecute la sectiunea "Zboruri".

La sosire pe aeroportul din Zanzibar, avem transferul asigurat la hotel, unde ne vom relaxa la soare si plaja timp de 5 nopti. 

Cazare Royal Zanzibar Beach Resort 5*, sau similar, all inclusive!



Ziua 5-8: 14-17 mai: Zanzibar - zile magice la soare si plaja in apele turcoaz ale Oceanului Indian





Bine ati venit in Unguja, cunoscuta sub numele de insula Zanzibar! Cu siguranta veti fi incantati de aceasta insula, cu plajele sale albe, cu marea sa verde fosforescent si plantatiile sale de mirodenii!

Va veti petrece aceste zile intr-un resort superb de pe insula, situat pe malul Oceanului Indian si aveti mesele asigurate in regim all inclusive. Mancarea este buna si variata iar seara se organizeaza diverse spectacole. 

Resortul, cu un design modern ce integreaza armonios elementele arhitecturale zanzibareze, va va incanta cu gradinile sale tropicale superbe. Dispune de 4 piscine exterioare cu pool bar si facilitati pentru practicarea sporturilor nautice.

Pe langa restaurantele in care veti gasi o varietate larga de preparate delicioase africane, fructe de mare locale cat si mancaruri europene, puteti juca tenis de masa, darts, volei pe plaja sau puteti sa va mentineti in forma utilizand sala de fitness a resortului.

Aici va puteti bucura de plaja privata, puteti sa explorati insula pe cont propriu, sau puteti sa alegeti excursii optionale. 

Insula are o suprafata de 1658 kmp. Capitala, Zanzibar City este renumita datorita orasului vechi, Stone Town (Orasul de Piatra) cu strazi inguste, magazine, bazaruri, moschei si cladiri ce imbina armonios elemente din stilurile arabe, persane, indiene si africane, un adevarat amalgam de culturi. 

Dintre excursii, puteti alege un tur de oras Stone Town, cu Fortul Arab Bgome Kongwe, catedrala St. Joseph, Clădirea Beit El Ajaib, casa cunoscutului explorator scotian David Livingstone si casa natală a lui Freddie Mercury.

Sau puteti alege o excursie de o jumătate de zi în Prison Island sa vedeti si broaştele ţestoase Aldabra gigant. Testoasele provin din Seychelles, iar primele patru țestoase gigantice au fost dăruite Zanzibarului de către guvernatorul britanic din Seychelles, în 1919. Astăzi, cea mai bătrână țestoasă are 192 ani și câteva sute de kg. Închisoarea de la Prison Island a fost construită în 1893 de guvernatorul britanic Lloyd Mathews cu scopul de a închide criminalii violenți din Tanganika dar a fost în final folosită pentru a-i ține în carantină pe bolnavii de febră galbenă. 

O alta experienta interesanta este excursia în Parcul Naţional Pădurea Jozani - un mozaic bogat al diverselor habitate naturale ale insulei, recunoscut prin pădurile de mangrove şi mlaștini.

Sau poate preferati Safari Blue – aici se merge cu barca, iar peisajele sunt unice. Pe parcursul zilei se va face o oprire pentru o baie intr-o piscina naturala cu apa cristalina, se merge pe un banc de nisip, apoi pe o insula unde veti manca homari, veti sta la plaja si puteti face snorkeling.
 
Pentru cei pasionati de condimente, recomandam „Spicy Tour” - o excursie de o jumătate de zi. Insula este renumită pentru culturile de condimente, în special cuișoare. Astăzi, economia Zanzibarului este aproape în totalitate bazată pe agricultură și pe lângă cuișoare, exportă alge, produse din cocos și alte condimente. In cadrul turului veti primi detalii despre fiecare condiment și beneficiile sale, dar și multe culori, texturi și mirosuri. 

Cazare Royal Zanzibar Beach Resort 5* sau similar, all inclusive!



 


Ziua 9: 18 mai Zanzibar - Doha

Mic dejun. 

Astazi ne mai incantam sufletul cu cateva ore de relaxare in Zanzibar, urmand ca dupa check-out sa avem transferul la aeroport, pentru zborul Zanzibar - Doha, cu Qatar Airways. 

Vom ajunge seara in Doha si dupa aterizare, vom avea transferul la hotel, pentru a ne odihni. 

Cazare Doha Grand Regal Hotel 4* sau similar.


Ziua 10: 19 mai: Doha - Bucuresti

Mic dejun. 

Servim micul dejun dimineata devreme, urmand sa avem transfer la aeroport, pentru a ne imbarca pentru zborul catre Bucuresti. Orarul de zbor poate fi consultat la sectiunea "Zboruri".

Ne indreptam spre casa cu gandul la urmatoarea aventura alaturi de Eostar :)

NOTA:

Viza pentru Tanzania nu este necesara dar va rugam sa va asigurati ca pasaportul este valabil cel putin 6 luni de la data returului din tara de destinatie.



Locatie Denumire Nr. stele Tip camera
Tanzania - Arusha Kibo Palace Hotel sau similar 4* Double Executive, mic dejun inclus
Tanzania - Lacul Manyara Lake Manyara Kilimamoja Lodge sau similar 5* Double DeLuxe, pensiune completa
Zanzibar Beach Royal Zanzibar Beach Resort sau similar 5* Double Superior, all inclusive
Doha Grand Regal Hotel sau similar 4* Double, cu mic dejun inclus
Ruta Data decolarii Data aterizarii Companie
Bucuresti -> Doha 00:35 10.05.2021 05:10 10.05.2021
Doha -> Kilimanjaro 08:35 10.05.2021 14:35 10.05.2021
Arusha -> Zanzibar 19:40 13.05.2021 20:40 13.05.2021 Air Tanzania
Zanzibar -> Doha 17:00 18.05.2021 23:10 18.05.2021
Doha -> Bucuresti 07:20 19.05.2021 12:15 19.05.2021
Orele de zbor sunt ore locale. Pot interveni modificari din partea companiei aeriene.

3690€ Reducere -200€
3490€
/pers. taxe incluse

La confirmare se achita avans 800 euro/pers.

Servicii incluse:

  • Taxe aeroport
  • Zbor Bucuresti - Arusha, in conexiune
  • Zbor direct Arusha - Zanzibar City
  • Zbor Arusha - Bucuresti, in conexiune
  • Insotitor de grup din partea agentiei: asistenta si traducere asigurate
  • Ghid local specializat, vorbitor de limba engleza
  • 9 nopti cazare dintre care:
  • - 2 nopti Hotel 4* Arusha, cu mic dejun inclus
  • - 1 noapte Lodge 5* Manyara, cu pensiune completa
  • - 5 nopti cazare Beach Resort 5* Zanzibar, all inclusive
  • - 1 noapte cazare hotel 4* Doha, cu mic dejun inclus
  • Tur panoramic oras Arusha
  • Excursie de o zi cu ghid specializat - Masai village, cu pranz inclus
  • Safari cu ghid specializat si masini 4x4 in Parcul National Ngorongoro, cu pranz inclus
  • Transfer privat aeroport - hotel in Arusha
  • Transport privat in Tanzania pe tot parcusul excursiei
  • Transfer hotel - aeroport in Arusha
  • Mese incluse conform itinerariului:
  • - mic dejun la hotel in Arusha
  • - pranz conform program - excursie Masai Village si Ngorongoro
  • - mic dejun, pranz si cina in Manyara
  • - all inclusive la resort in Zanzibar
  • - mic dejun la hotel in Doha
  • Transfer aeroport - hotel si retur in Zanzibar
  • Transfer aeroport - hotel si retur in Doha
  • Bagaj de mana - 8 kg/pers inclus
  • Bagaj de cala - 23 kg/pers inclus
  • BONUS: Asigurare medicala pe durata calatoriei si storno inainte de plecare care include clauza Covid-19 (pentru persoane cu varsta pana in 80 de ani)
  • Pentru a beneficia de asigurare bonus avansul se achita in aceeasi zi cu confirmarea rezervarii, daca este cu mai putin de 30 zile inaintea plecarii.

Nu sunt incluse:

  • Bacsis ghizi locali si sofer
  • Excursii optionale
  • Early checkin si late checkout
  • Taxa de oras/resort, daca e cazul

Observatii:

  • Oferta este valabila in limita locurilor disponibile la acest tarif!
  • Compania aeriana si orarul de zbor pot suferi modificari
  • Va rugam sa va asigurati ca pasaportul este valabil cel putin 6 luni de la data returului din tara de destinatie.